De ce dializă peritoneală automată (DPA)?
DPA (dializa peritoneală automată) folosește un aparat programabil (numit și cycler) care controlează volumul, umplerea, timpul de echilibrare și drenarea soluției. Datorită dializei peritoneale automate, pacienții pot fi dializați la domiciliu, chiar și atunci când dorm.
Deoarece DPA oferă mai mult timp liber, aceasta este tehnica cea mai avantajoasă pentru stilul de viață al pacientului. Pacienții pot avea un loc de muncă și se pot bucura de mai mult timp pentru activități personale și familiale.1
În plus, aparatele DPA oferă o gamă variată de tratamente individualizate, ce țin cont de nevoile pacientului și îmbunătățesc îngrijirea acordată acestuia.
Ambele aparate, sleep•safe harmony și SILENCIA, oferă funcții avansate, menite să îmbunătățească îngrijirea pacientului cu DPA.
- Flexibilitate crescută a tratamentului cu tehnologia FlexPoint3
- Animații integrate pe ecran, care oferă îndrumări și ușurează setarea tratamentului3
- Ultrafiltrare și clearance îmbunătățite prin DPA adaptată individual (DPAa)2 după cum au propus Fischbach și colab.
Instruirea DPA
Fresenius Medical Care a creat soluții de instruire care se concentrează pe transmiterea informațiilor importante și oferă sprijin în pregătirea și configurarea tratamentului.
Instruire
- Videoclipuri de instruire succinte pentru aparținători și pacienți, cu scopul de a sprijini instruirea
- Începeți cu material de instruire suplimentar pentru dispozitivele noastre DPA
- Set de materiale informative pentru pacienți, pentru a vă sprijini în instruirea pacienților
Inițiere tratament
- Suport în planificarea și pregătirea camerei de tratament la domiciliu
Caracteristici cheie ale aparatului sleep·safe harmony
Caracteristicile aparatului sleep·safe harmony sunt menite să îmbunătățească îngrijirea pacientului. De asemenea, oferă sprijin în instruire, prin animațiile de pe ecran pentru parcurgerea ghidată a pregătirii aparatului.
- Volum permis în pacient – volumul maxim de umplere individual
- Volum rezidual permis – volumul individual maxim care poate rămâne în cavitatea peritoneală a pacientului
- Scopul este de a:
- reduce potențialele alarme de drenaj, pentru un somn mai liniștit și odihnitor
- menține durata de tratament prescrisă
- îmbunătăți eficacitatea tratamentului
- oferi mai multă flexibilitate în efectuarea tratamentului în limitele individuale definite, pentru a îmbunătăți starea de bine și siguranța pacienților
- Conectare automată și recunoașterea automată a codurilor de bare ale pungilor
- Mânere integrate
- PatientCardplus capabil să stocheze până la nouă prescripții diferite și mai mult de 12 luni de date de tratament
- Încălzirea automată, la temperatura corpului, a soluției de dializă, direct în timpul fazei de introducere – nu trebuie să preîncălziți punga cu soluție înainte de tratament
- Funcție de drenare automată – pungile cu soluție și tubulatura sunt golite automat, nu este necesară manipularea manuală
Caracteristici cheie ale aparatului SILENCIA
SILENCIA oferă terapie DPA adaptată, într-un mod fiabil și convenabil, oferind următoarele beneficii:
- Calitate îmbunătățită a somnului datorită funcționării și alarmelor silențioase4,5
- Design simplu ce permite o configurare ușoară și perioade de instruire mai scurte6
- Individualizarea DPA, conform celor mai recente recomandări ale ghidurilor ISPD7
- Utilizarea la domiciliu, chiar și în spații mici
- Manipulare simplă, ușoară, a aparatului
Flexibilitate crescută a tratamentului cu tehnologia FlexPoint3
*Aparatul SILENCIA nu este disponibil în România
DPA adaptată (DPAa) este o modalitate de individualizare a tratamentelor
Aparatele sleep•safe harmony și SILENCIA oferă opțiuni multiple pentru individualizarea prescripțiilor în funcție de nevoile pacienților. Folosind aparatele noastre pentru DPA, prescripția poate fi individualizată pe mai multe niveluri:
- Volum de introducere
- Timp de echilibrare
- Profilare glucoză
- Profilare calciu
- FlexPoint
Cu sleep•safe harmony pot fi utilizate soluții DP diferite per ciclu în cadrul aceluiași tratament.
DPAa (Dializă Peritoneală Automată Adaptată) - Deoarece fiecare pacient este diferit
Studiul Fischbach și colab.2 arată rezultate mai bune cu DPAa, folosind același timp de tratament și aceleași resurse2
Pacienții dumneavoastră au comună o boală cronică, dar diferă în multe privințe: vârstă, înălțime, greutate, stadiul bolii, funcție renală reziduală etc. Aceste diferențe influențează decizia de alegere a tratamentului DP necesar.
Nevoile pacienților sunt diferite:
Raportul dintre dializant/plasmă este un indicator utilizat frecvent pentru evaluarea caracteristicilor transportului peritoneal la pacienții tratați prin DP. Pacienții pot prezenta tipuri diferite de transport peritoneal – rapid, mediu și lent – în funcție de starea membranei peritoneale. Caracteristicile de transport ale membranei peritoneale se modifică cu timpul. Prin urmare, se recomandă monitorizarea regulată a creatininei dializant/plasmă și ajustarea în consecință a prescripțiilor pentru DP.
Pacienții prezintă tipuri diferite de transport peritoneal – rapid, mediu și lent – determinate de funcția membranei peritoneale. Cu timpul și odată cu creșterea duratei DP, pacienții tind să devină transportatori rapizi. Pentru rezultate optime, prescripțiile pentru DP trebuie adaptate în funcție de tipul de transportor al membranei peritoneale.
FRR are un impact asupra supraviețuirii și a calității vieții pacienților dializați tratați prin DP. Prezervarea membranei peritoneale o perioadă mai lungă de timp este un avantaj major. Astfel, intervențiile pentru păstrarea FRR, cum ar fi prescrierea de soluții biocompatibile pentru DP, sunt importante.
Din cauza funcției renale compromise, capacitatea organismului de a elimina surplusul de lichid se diminuează la rândul său, iar pacienții au nevoie de dializă pentru a obține UF. Cantitatea de UF necesară variază în funcție de mulți factori, cum ar fi stilul de viață, progresia bolii și alte comorbidități. Prin urmare, UF adecvată este critică pentru o DP eficientă.
Studiul Fischbach susține DPAa2
Fischbach M. și colab. au efectuat un studiu prospectiv randomizat, încrucișat, multicentric. În analiza finală au fost incluși nouăsprezece pacienți.
Conform Fischbach și colab., DPAa oferă rezultate mai bune folosind același timp și aceleași resurse2
- DPAa este posibilă fără soluții suplimentare sau un timp mai îndelungat
- Utilizează eficient resursele de tratament existente: ultrafiltrare și clearance mai bune cu aceeași concentrație scăzută de glucoză, același volum de soluție și aceeași durată de tratament în comparație cu DPA convențională (DPAc)
Atingerea obiectivelor de adecvanță
Abordarea DPAa a fost propusă de Fischbach M. și colab.2 Combinând secvențe de timpi de echilibrare scurte și volume de umplere mici cu secvențe de timpi de echilibrare lungi și volume de umplere mari, DPAa își propune să atingă țintele de UF și clearance în același tratament DP. Purificarea sângelui și UF obținute pentru fiecare gram de glucoză absorbit au fost mai mari în DPAa în comparație cu DPAc.
Provocările DP – Atingerea țintelor de adecvanță
Atingerea țintelor de adecvanță în DP, atât pentru UF, cât și pentru clearance, este o provocare. Fischbach și colab. propun ca timpii de echilibrare mai scurți și volumele de umplere mai mici să accelereze procesul de UF, iar timpii de echilibrare mai lungi și volumele de umplere mari să crească clearance-ul solutului.2 Strategia propusă poate avea potențialul de a îmbunătăți cele două ținte într-un singur tratament DP.
DPA adaptată se realizează utilizând aceeași cantitate de soluție, cu aceeași concentrație de glucoză și fără a crește timpul de tratament.
Pentru înțelegerea informațiilor în limba engleză, vă rugăm să contactați reprezentantul Fresenius Medical Care România (valabil pentru toate situatiile aplicabile)
Rezultatele studiului sugerează că, în comparație cu DPAc, țintirea separată a UF și a clearance-ului, prin varierea timpilor de echilibrare și a volumelor de umplere, poate îmbunătăți adecvanța dializei, cu o reducere a ratei metabolice.2
Rezumatul beneficiilor potențiale pentru pacient, așa cum este raportat de Fischbach și colab.2
Beneficiile pacientului
- Ultrafiltrare îmbunătățită
- Eliminare mai bună a sodiului
- Tensiune arterială mai scăzută
- Clearance mai bun pentru uree, creatinină, fosfat
- Rată metabolică mai redusă
Valoare clinică
- Utilizare îmbunătățită a resurselor de tratament existente: ultrafiltrare și clearance mai bune la aceeași concentrație scăzută de glucoză, același volum de soluție și aceeași durată de tratament, în comparație cu DPAc
Monitorizare și asistență în DPA
Instrumentele digitale inteligente oferă mai mult comfort pacienților și aparținătorilor la domiciliul acestora.
Suport
- Procesul simplu de comandă, în combinație cu suportul telefonic vă asigură că pacienții pot comanda materiale oricând și oriunde
- Serviciul de livrare vă asigură că soluțiile și consumabilele de unică folosință pentru DP sunt livrate direct la ușa pacientului
- Serviciul DP pentru călătorii le permite pacienților să își continue călătoria, materialele necesare fiind trimise direct la destinația de vacanță a pacientului*
Monitorizare
- Gestionarea eficientă a terapiei DP prin acces facil la informațiile despre terapie cu ajutorul software-ului PatientOnLine
* Serviciul nu este disponibil în toate țările. Înainte de a planifica sau a rezerva o vacanță, trebuie verificată disponibilitatea serviciului și a produselor.
Informațiile conținute pe această pagină sunt destinate profesioniștilor în domeniul sănătății și nu înlocuiesc Informațiile furnizate în Instrucțiunea de utilizare. Pentru informații complete, vă rugăm să citiți cu atenție Instrucțiunea/ Manualul de utilizare al produsului.
1 Roumeliotis A et al. Int Urol Nephrol 2021; 53(6):1149-1160
2 Fischbach M et al. Peritoneal Dial Int 2011; 31(4):450-458
3 Punzalan S et al. Journ of Kidn Care 2017; 2(5):262-267
4 Morales R et al. 2021 ISPD Congress, PO-40 (rezumat, articol trimis)
5 Date nepublicate conținute în fișier la Fresenius Medical Care Deutschland GmbH; cu zgomot de funcționare LAeq 12-14 dB clasificat drept „funcționare silențioasă” conform Berglund, Birgitta, Lindvall, Thomas, Schwela, Dietrich H și World Health Organization. Occupational and Environmental Health Team. (1999). Guidelines for community noise. World Health Organization, pagina 10, disponibil ca fișier pentru descărcare la adresa https://apps.who.int/iris/handle/10665/66217; site accesat ultima oară la data de 31.07.2023; 16:35 CET
6 Date nepublicate conținute în fișier Fresenius Medical Care Deutschland GmbH (durate de instruire reduse)
7 Brown EA et al. Perit Dial Int. 2020;40(3):244-253.
8 Tzamaloukas AH et al. Semin Dial 2008; 21(3):250-257